Un alt fel poveste...

Dați de știre-n tot regatul,
Prințesa din poveste a fugit cu altul,
Nu cumva s-o cautați că e bine unde este,
S-a dus și ea săraca, să-și scrie altă poveste.

I s-a acrit de feți frumoși, ce-i promit marea cu sarea,
Acum caută libidinoși, ce i-ar da doar marea,
Ea s-aducă numai sarea...

Azi sare ea, mâine sare el, mai sare și calul din poveste,
Sar o lună, două și iar dă prințesa de veste,
C-a plecat cu armăsarul...pot să fugă după ea
Și prințul și calul...

Grea e viața de domniță, când ai grijă doar de fustiță...

Plâng prinții după ea, de-au făcut din lacrimi râu,
Iar biata de ea, caută o iubire cum își dorește ea,
Suflețelul o încurcă, mintea n-o prea ajută,
Caută cu ce are ea...

Mi-e milă de ea, dar mai milă mi-e,
de bietul oștean, care chiar o iubea...

Epave

Epava sufletului meu va fi soclul statuii tale, 
Iar eu, nebun, în juru-i am să las câte o floare,
În amintirea fiecărei clipe, în care-am vrut să te dezmierd, 
Dar tu, demnă nemuritoare, n-ai pus nici un preț, 
Pe vorba unui biet plebeu, ce-n suflet te are...
Puteam să te urăsc cu voce tare, dar am ales să tac, 
Şi-acum am un suflet, nebun, ce zace, alinându-se-n uitare

Mă plimb prin Cluj

Da mamă, sunt în stradă, 
Nu te teme pentru mine, 
Sunt cu prietenii-n oraş, 
Ne-am adunat cu miile, 
Cred că ți-ar plăcea şi ție să ne vezi
Spune-i tatei să nu se-ngrijoreze 
Ne plimbăm, cântăm și strigăm,
Ne spunem dorul, la mijloc de sesiune,
Doar că acum, cu noi, plâge-ntreaga națiune,
Am auzit o poveste cum că e voie să furi,
Recunosc, nu pricep prea bine,
Parcă poți fura, dar nu prea mult,
Un fel de nu copia, numa' de-un cinci,
N-am încercat la facultate, 
Am înțeles că acolo nu se poate...
Așa că mă plimb cu lumea prin Cluj,
Sunt oameni frumoși, doar puțin supărați,
Mă gândeam că poate ne-ar fi la toți mai bine,
De-am fura puțin și noi,
Nu-i ușor la mine la facultă,
Nici la alții la serviciu,
Dar am auzit că furtul e un viciu, iar eu...
Am deja destule.
Seară de seară fac câte-o plimbare, 
Cu prietenii mei, vreo 35 de mii,
Fur din timpul de-nvățat, dar nu prea mult,
Așa cât pauza de masă...
Poate și pe noi, la examen, ne grațiază,
Da nu prea mult, doar de un cinci...
 

Analiză

Câte necunoscute ar trebui să elimin din ecuația existenței mele, să ajung să te cunosc?
Câte limite, absurde, fără sens, ar trebui să depăşesc, doar ca să te cunosc o clipă? 
Te-am văzut de mii de ori, iar ochii tăi... 
Au trecut, demult, bariera sufletului meu... 
Era o vreme când credeam că privirile noastre fac dragoste de câte ori se întâlnesc, 
Culori complementare, ale genezei cerului şi firului de iarbă, 
Eu vedeam un infinit de antiteze perfecte, tu, un nebun ce te privea prea insistent...
Poate ar trebui să păstrez toate necunoscutele, cu excepția uneia,
Poate ar trebui să te elimin doar pe tine din ecuația mea
Poate dacă te-aș înlocui cu o constantă frivolă,
Aș simți și eu o creștere exponențială a fericirii,
Ce bine-ar fi dacă aș reuși să determin mecanismele ce mă fac să sper,
Mi-aș muta puțin centrul de interes pe ceva mai palpabil,
E amuzant cum nu sper atât de puternic la nimic altceva...
E dureros, amuzant e... nu e nimic amuzant în condiția mea,
Dar totuși râd, eliberator râsul ăstă, ușor bolnav, ușor nebun...
Ușor de zis, greu de făcut...
Bine c-ai venit, păcat că n-ai plecat,
Oare cât va  mai trece până să spun că te-am uitat?
 
 

Mirosuri

De foc mocnit ce arde-n mine,
S-a făcut din iarnă, primăvară,
S-a topit natura de atâta dor,
Iar tu, plutești ușor prin ale mele vise,
înflăcărate de profund amor...
Amăgiri ce nu-și au locul,
în lumea ta, prea plină de perfect,
deși mă-ntreb adesea, care din noi,
e cel defect...
În lumea mea, cea plină de uitare,
mai apare câte-o floare,
mult prea roșie să o pot uita,
mult prea albă să o pot avea,
mult prea verde să fie luată,
cu prea muți spini, să fie furată...
Iar de miros,  am și uitat
îl simt cum intră până-n suflet,
mai lasă-o rană, și dispare,
mirosul de cafea devine-o alinare,
păcat ca nu-mi aduce și uitare...

Litere

Ce s-ar întâmpla dacă literele numelor noastre s-ar iubi?
Cum ar fi ca prenumele meu să-l caute mereu pe al tau?
Oare numele dictează pe cine iubim?
Oare S, după cine tânjește?
Își schimbă oare preferințele?
O pereche de ochi verzi mi-au spus o poveste:
Dacă te uiți la ceas la ora potrivită și numeri,
Afli prima literă a prenumelui celui care te iubește...
eu nimeresc mereu să mă uit la 00:00, probabil e un semn,
nu mă iubește nimeni, sau toată lumea,
În cazul meu nici literele, nici timpul nu pot face nimic....
Va veni și timpul meu, bietele mele litere, își vor găsi perechile
Sun curios care a fi numele ei, până acum știu doar care nu e.
Păcat...
Cuvântul a stârnit lumea, literele pot stârni, firesc iubirea,
Atunci probabil stârnesc și antipatiile,
Cred că nu-mi plac cei cu numele "doctor",
sau cel puțin, nu toți, mai sunt excepții.
Sunt nume, adânc întipărite pe sufletul meu,
care îl vor face mereu să tresară...
Inițial voiam să le gravez în piatra inimii mele, dar...
s-a fisurat, iar acum pulsează, greu mai scriu alte nume,
iar cele deja scrise, nu pot fi șterse.
Asta e, numele sunt încă un test...

Soarta

Cum o face dorul, de mă aduce lângă tine?
Chiar când credeam că sufletul îmi e descătușat,
Ți-am simțit prezența, la mile depărtare,
Și m-am întors la tine, sperând ca-i să regreți,
Îți simt privirea, cum mă-nțeapă,
Iar glasul tău, plin de venin, se-nfiripă, până-n vene,
Ai schimbat menirea vieții mele,
M-ai făcut în fața ta să mă înclin,
N-ai pus și nu vei pune, niciodată,
Preț pe soarta mea, dar cândva ai să regreți,
Că n-ai vrut să-mi acorzi o șansă,
Iar acum, îmi dai venin...